Rânca, este o stațiune turistică în curs de dezvoltare, aflată pe raza orașului Novaci și a comunei Baia de Fierjudețul Gorj,  o locație care aparține celor două primării, situată în Munții Parâng, la 62 de kilometri de orașul Targu-Jiu și la 18 km de vatra orașului Novaci.       Plasată la poalele Varfului Papusa (2.136 m altitudine), pe soseaua Transalpina, cel mai inalt drum de la noi din țara (DN67C), la 1.600 de metri altitudine, Rânca este stațiunea turistică situată la cea mai mare altitudine din țară, un obiectiv turistic relativ nou, ce figureaza de câțiva ani printre preferințele iubitorilor turismului montan si ai sporturilor de iarna. Rânca este considerată o zona cu potential turistic foarte mare, fiind o alegere inspirată atât iarna, cât si vara, ca destinație pentru iubitorii de aventură, dar și pentru cei care vor sa se bucure de liniște, de frumusețea sălbatică a peisajelor din zonă.

Începuturile actualei stațiuni montane Rânca sunt legate, de numele novăceanului Dumitru Brezulescu, personalitate marcantă în dezvoltarea economică a fostei comune Novaci, în prima jumătate a secolului al XIX – lea. Brezulescu este cel care și-a dat seama de potențialul turistic al zonei și proiectul său a fost pus în practică post-mortem de Banca Populară ”Gilortul” Novaci, al cărei întemeietor a fost, în anul 1930  când a început actiunea de construcție a 6 cabane cu 5 camere fiecare. Prima cabană a fost dată în folosință în anul 1937 cu contribuția primului-ministru de atunci al României, liberalul Gheorghe Tătărăscu. Venit la putere regimul comunist a desfințat Banca Populară ”Gilortul”Novaci și până în 1989 la Rânca au mai fost construite 3 cabane și o unitate militară. În ultimii 20 de ani Rânca a cunoscut o dezvoltare rapidă, dovadă fiind faptul că în anul 2020 statiunea Rânca, zona aparținătoare orasului Novaci, dispune de un numar foarte mare de cabane și pensiuni deschise circuitului turistic.

Datorită altitudinii sale, stațiunea Rânca se bucură de zăpadă din decembrie și până în martie, motiv din care dispune de un prelungit sezon de schi. Domeniul schiabil este alcătuit din cinci partii ( cu lungimi cuprinse intre 350 m si 700 m și diferențe de nivel de la 39 m până la aproximativ 130 m), care  dispun de  transport pe cablu, teleschi sau telescaun.    Iarna, în stațiunea Rânca se poate ajunge doar din partea de sud a țării, pe DN67C, prin orașul Novaci, portiunea de drum din Transalpina, Obarsia Lotrului – Rânca, fiind inaccesibilă datorită căderilor abundente de zăpadă și viscolelor foarte puternice.    Rânca este o zonă excelentă de freeride, fanii de snowboardingschi de tură sau schi extrem au un imens domeniu de off-piste, punctul central fiind reprezentat de Vârful Păpușa (alt. 2135 m), zonă în care zăpada măsoară peste 200 cm din decembrie până în aprilie. Stratul de powder este întreținut de precipitațiile dese sub formă de ninsoare.

Rânca e alegerea ideală, pentru iubitorii sporturilor de iarnă, asta cu atât mai mult cu cât în stațiune există numeroase puncte de închiriere a echipamentelor corespunzătoare, instructori de schi  pentru începători iar cei mici se pot bucura de partide de săniuș pe pârtii special amenajate.

Vara și iarna, datorită peisajelor unice în măreția lor, datorită aerului curat, Rânca, poate fi destinație turistica pentru iubitorii de aventură, drumetii,  pentru cei care doresc să își caute liniștea ascultând susurul izvoarelor de munte și  foșnetul pădurilor de brad, privind semeția munților care te cheamă ca un magnet. Potecile turistice din Ranca duc spre zone de o frumusete deosebita, spre puncte cum ar fi: orașul Novaci ( 5 ore de mers pe picioare), La Cârlig – Vârful Măgura (2-3 ore de mers),Vârful Mohor, Vârful Setea Mare, Rezervația Naturală Gâlcescu cu salba de lacuri glaciare ( 6 ore de mers),Vârful Parângul Mare (2518 m),Vârful Păpușa si tot de aici se ajunge spre Obârșia Lotrului – intersecția de drumuri care trec din Oltenia în Ardeal (la nord – pe Valea Frumoasei, spre Păltiniș sau Sebes, la vest – spre defileul Jiului și la est către Lacul Vidra și Valea Lotrului – Transalpina etc.) Zona dispune de marcaje turistice corespunzătoare.  Cel mai frumoas, sălbatic și mai puțin accesibil traseu intramontan cu chei, repezişuri şi cascade destinat iubitorilor de drumeții montane cu risc este Rânca – Cheile Gilortului – Novaci. Traseul poate fi parcurs doar cu piciorul și este mai accesibil la coborâre (5-6 ore de mers).  Râul Gilort care își trage izvoarele din Vârful Parângul Mare este punctul de atracție datorită peisajului apocaliptic creat prin revărsările necontrolate ale afluenților săi cu ocazia inundațiilor din anul 2012 : pârâul Setea Mică, pârâul Gruiu , pârâul Tărtărău pârâul Măcăria, Pârâul Pleşcoaia,  pârâul Romanu, pâraiele Mohor şi Păpuşa, izvorâte de sub vârfurile cu aceleaşi nume, apoi pâraiele Mioarele şi Romii, de pe partea sa dreaptă şi mai apoi, de pe partea dreaptă pâraiele Calului si Redeiu, iar de pe partea stângă pâraiele Dâlbanu şi Rânca, pentru ca mai apoi să-şi reorienteze cursul printre stânci calcaroase spre sud, până la Novaci. Lipsa accesului oricărui mijloc de transport pe această porțiune de drum (cândva cu destinație forestieră, nemodernizat, existând în zonă și o mocăniță), absența omului, vegetația abundentă răvășită de viituri au transformat Valea Gilortului și implicit cheile săpate în munte de apele vijelioase ale acestui râu, într-o zonă misterioasă, căutată de biologi și de iubitorii drumețiilor montane extreme. În această zonă nu există marcaje turistice, drumetiile putând fi organizate doar cu sprijinul localnicilor, temerari oameni ai munților.

Împrejurimile stațiunii Rânca  au trezit interesul iubitorilor de offroad (se pot organiza expeditii offroad hard sau soft în Rânca sau în împrejurimi, pentru turistii interesati, cu sau fara vehicole personale), al motocicliștilor, al pasionaților de cicloturism, de pescuit sportiv și vânătoare. Pe timpul verii, turistii se pot distra pe pârtia de tubing, prima pârtie de acest gen din România. Zona Rânca – Novaci  este o buna gazda pentru  ENDURO RANCA HARD & HOBBY, dar și pentru amatorii de zbor cu parapanta datorită curenților de aer renumite fiind  locațiile:  Vârful Păpușa, Vârful Măgura și Vârful Cerbul.

La intrarea în Rânca există un parc de aventură cu cinci trasee de dificultăți diferite, un loc special pentru turiștii cazați în stațiune.

         Turiștii iubitorii de istorie, etnografie și folclor, găsesc la intrarea în stațiunea Rânca Muzeul Civilizației Montane, o clădire construită din lemn după modelul caselor traditionale din zona de munte care prezintă în mai multe săli de expoziție un adevărat tezaur de istorie, cultură, civilizație și tradiție pastorală din zona nordică a Gorjului. Muzeul a fost inaugurat pe 8 septembrie 2012, meritul revenind Obștii ”Cerbul” Novaci și  Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Credinciosii ortodocsi prezenti pe cărări de munte la zile de sărbătoare  pot merge la bisericuța din Rânca( o bijuterie arhitecturală realizată din lemn sfințită pe 8 septembrie 2002) situată într-un peisaj montan mirific, unde apropierea de Dumnezeu capătă semnificații speciale.             

Zona Novaci – Rânca, este înainte de toate leagănul tradițiilor păstrate și transmise peste veacuri de păstorii novăceni, locul sfânt pentru care bate inima fiecărui localnic al orașului Novaci și cu certitudine reprezintă poarta deschisă spre o dezvoltare locală  de perspectivă.

Derulează în sus
Skip to content